Concurs
IMPACTUL ACTIVITĂȚII DE CERCETARE pe 3 nominații
Instrucțiuni Concurs
Stimați participanți,
Cu ocazia aniversării a 80-a de la fondarea Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, unde celebrăm excelența și inovația în cercetare și educație medicală, se va desfășura concursul de performanță „IMPACTUL ACTIVITĂȚII DE CERCETARE”, organizat pe trei nominalizări:
Excelență în cercetare
Nominalizarea „Excelență în cercetare” se adresează cadrelor științifice și științifico-didactice, fiind selectate primele 10 poziții în topul universitar. Vor fi luate în considerație articolele publicate în anul 2024 în reviste indexate în SCOPUS, precum și cel mai mare indice Hirsch înregistrat în SCOPUS, la data extragerii din sistem (01.06.2025).
Student cu cel mai înalt rating în cercetare
Această nominalizare vizează studenții care se vor clasa în TOP 10 la nivelul Universității. Evalurea se va realiza în conformitate cu criteriile stabilite în cadrul CONCEPTULUI SISTEMULUI DE EVIDENTA ȘI RATING A ACTIVITĂȚII DE CERCETARE A STUDENȚILOR ȘI REZIDENȚILOR DIN CADRUL IP UNIVERSITATEA DE STAT DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE „NICOLAE TESTEMIȚANU” DIN REPUBLICA MOLDOVA (accesați document pentru mai multe detalii)
Medic rezident cu cel mai înalt rating în cercetare
Această nominalizare recunoaște performanțele remarcabile ale rezidenților în activitatea de Cercetare științifică. Vor fi eligibili rezidenții care se vor clasa în Top 10 la nivel Universitar. Evaluarea va fi realizată în conformitate cu CONCEPTUL SISTEMULUI DE EVIDENTA ȘI RATING A ACTIVITĂȚII DE CERCETARE A STUDENȚILOR ȘI REZIDENȚILOR DIN CADRUL IP UNIVERSITATEA DE STAT DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE „NICOLAE TESTEMIȚANU” DIN REPUBLICA MOLDOVA (accesați document pentru mai multe detalii)
Rezultatele concursurilor vor fi anunțate la Gala cercetării și inovării.
Pentru informații suplimentare puteți să expediați un mesaj pe: congresusmf2025@usmf.md